Ora noptii jumatate a sosit.
Deodata, venind din vale, coborand de la deal, iesind din aninis, se vad niste chipuri albe, parca de femei. Ele inainteaza spre un tapsan inmuschiat din mijlocul poienii. Iata inca o fantasma alba, mai înalta si subtiratica, se desprinde din negrul aninisului, cercuitor al poienii.
– Sa traiesti, Zana a Zanelor, murmura celelalte, inconjurand-o.
– Bun gasit, zanelor, dragute ale mele, spuse. V-am chemat si vad, cu multumire, ca toate, mici si mari, puternice si mai umile, fioroase si blande, ati alergat la chemarea mea. N-ar fi bine ca de acum inainte sa urmam a ne aduna tot astfel, in toate serile, aci, spre a sta de vorba, a ne sfatui, a ne cunoaste mai bine, a ne da sprijin, in loc de a trai razlete si nestiutoare unele de altele, ca pana acum?